Poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate din Timiş şi procurorii DIICOT au ridicat trei kilograme de amfetamină şi zece grame de cocaină, în urma unui control făcut asupra unui autoturism. Trei persoane au fost reţinute pentru 24 de ore pentru introducerea în ţară de droguri de mare risc şi trafic de droguri de mare risc.
Potrivit unui comunicat de presă, de vineri, al Inspectoratului de Poliţie al judeţului Timiş, joi, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara, împreună cu procurorii DIICOT Timişoara şi poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Arad, s-au deplasat la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II din judeţul Arad, în vederea efectuării unui control.
”În jurul orelor 18.00, pe sensul de intrare în ţară, s-a prezentat un autoturism, condus de un bărbat, de 27 de ani, însoţit de un bărbat, de 23 de ani şi o tânără, de 19 ani. În urma controlului autoturismului, poliţiştii au ridicat în vederea continuării cercetărilor peste 3 kilograme de amfetamină, 10 grame de cocaină, un cântar de precizie, 4 telefoane, precum şi 710 euro”, se arată în comunicat.
Au fost puse în executare trei mandate de aducere, persoanele depistate fiind conduse la sediul DIICOT Timişoara, pentru audieri.
Pe numele celor doi bărbaţi au fost emise ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de introducere în ţară de droguri de mare risc şi trafic de droguri de mare risc.